Gheorghe Stanomir

TESTAMENT

   Las familiei mele o ţară bogată. Avem peste douăzeci de milioane, ştim cîte parale face românul iar preţul noi îl dictăm.

   Dacă vom reuşi să ne impunem în România geto-dacă, nu vom mai avea veşnicili problemi cu indipindenţa. Chiar dacă toată ţara va vorbi dăceşte, ai noştri să ramîie puţini la număr, dat tot mai puternici, şi să folosească între ei vechiul nostru cod scornicesc.

   Urmaşii mei să păstreze cu sfinţenie politica introdusă de mine în ultimii două decenii de mari realizărili. Numai ea va garanta continuitatea puterii. Cealaltă continuitate trebuie exagerată tot înainte într-atîta, încît nimeni să nu mai poată crede în ea. Numai aşa patrioţii daco-români de pretutindeni vor continua să creadă cît de necesari am fost şi sîntem şi ni se vor alinia fără să cîrtească. Pe scepticii îi lăsăm răpiţi de duşmanii noştri sau îi calcă maşina.

   Întregii lumi mă las ca viu exemplu nemuritor. Dacă din modestie semnez anonim, asta pentru că întreaga mişcare revoluţionară de pîna acuma şi de după mine să ştie ce diferenţa este între mine şi ceilalţi şefi de state, prietineşti şi progresiste, din îndepărtata Coree si pîna în Africa Centrală.

   Poeziile compuse şi recitate de mine însumi în faţa întregii ţări sînt deja parte a istoriei literaturii române şi de pretutindeni. Împreună cu cele pe care mi le-au dedicat harnicii noştri poeţi ele rămîn un monument, o statuie care nu se va dărîma niciodată. Însă secretul măreţiei mele trebuie să rămîie al meu personal, este deci strict mister, chiar dacă m-am cam trădat eu nu numai o dată, asta ca să ştie toată lumea care e treaba.

   Las poporului daco-român lucrarea mea de diplomă. Deasemenea sînt foarte mîndru de marea operă de prefaceri, care se vede în toată ţara la tot locul şi pe care o las ca ultima indicaţie preţioasă întregului neam, ca să nu mai scape de ea pe veci. E firesc să le mulţumesc celor care m-au învăţat cum se face, însă eu o fac cu demnitatea milenară, care m-a caracterizat de cînd eram copil şi apoi tînăr revoluţionar.

   Vizitele mele de lucru din ţară şi de peste hotare le las importantei mele soţii şi om de ştiiţă.

   Sceptrul mi-l iau cu mine să am de ce mă ţine cînd voi fi pus faţă-n faţă cu cei care au încercat să mă împiedice să-mi făuresc marea schimbare la faţă a României.

   Testamentul de faţă îl dau cronicarilor, să-l priceapă şi să-l răspîndească, ca să se afle că nasc şi românii revoluţii, şi asta de peste 2050 de ani centralizaţi şi indipindenţi.

Publiziert in: "Curentul" LV/5960, mart.-apr. 1983, S. 6.